vineri, 10 aprilie 2009

CE ESTE ALCOOLUL?

Alcoolul este un drog în stare lichidă, al cărui consum conduce în timp la dependența fizică și psihică. Alcoolismul este manifestarea conștientă sau nu, prin care individul caută satisfacerea nevoii de a consuma alcool indiferent de mijloace sau consecințe, pentru evitarea sevrajului sau a stărilor psihice neplăcute. Consumul este determinat de dependența fizică și dependența psihică.
Boala primară: nu este un simptom secundar al altei afecțiuni. Primară, se referă la natura alcoolismului ca entitate a bolii, în completarea acesteia și separat de celelalte stări pato-fiziologice care pot fi asociate cu aceasta. Primară înseamnă că alcoolismul, ca dependență, nu este un simptom al unei stări de boală evidențiate. Boala înseamnă un dezechilibru involuntar. Reprezintă suma fenomenelor anormale manifestate de un grup de indivizi. Aceste fenomene sunt asociate cu un set comun specific de caracteristici prin care acești indivizi diferă de normal și care îi pune în dezavantaj.

Boala progresivă: se înrăutațește progresiv. Victima devine bolnavă din punct de vedere psihic, spiritual, emoțional și fizic.

Boala fatală: boala poate fi doar oprită. Dacă nu, persoana va muri din cauza ei. Deseori progresivă și fatală înseamnă că această boală persistă în timp și că schimbările fizice, emoționale și sociale sunt deseori cumulative și pot progresa pe masură ce consumul continuă.

Alcoolismul cauzează moartea prematură prin supradoză, complicații organice asupra creierului, ficatului, inimii și multor alte organe, contribuind la sinucidere, omucidere, accidente de mașină și alte evenimente traumatice. Pierderea controlului înseamnă incapacitate de limitare a consumului de alcool sau de limitare a duratei consumului de alcool cu orice ocazie, a cantității consumate și /sau a altor consecințe ale alcoolului privind comportamentul. Preocuparea asociată cu consumul de alcool indică o atenție excesivă, concentrată pe alcool /drog, efectele și /sau consumul acestuia. Valoarea relativă atribuită astfel de către individ alcoolului, duce deseori la o direcționare a energiei departe de problemele importante ale vieții.

Consecințele nefaste sunt problemele legate de alcool sau pierderile suferite în diferite domenii cum ar fi sănatatea fizică(ex. sindromul retragerii, boli de ficat, gastrită, anemie, disfuncții neurologice); activitatea psihologică(ex. pierderea cunostinței, modificări de comportament și dispoziție); activitatea relațională(ex. probleme în căsnicie și abuz asupra copilului, afectarea relațiilor sociale); activitatea ocupațională(ex. probleme legate de școală sau serviciu); și probleme legale, financiare sau spirituale.

Negarea este folosită aici nu doar în sensul psihanalitic al unui mecanism unic de apărare și de negare a semnificației evenimentelor, ci într-un sens lărgit ce include o serie de manevre create pentru a reduce conștiința faptului că mai degrabă consumul de alcool constituie cauza problemelor unui individ, și nu rezolvarea acestor probleme. Negarea devine parte integrantă a bolii și un obstacol major în calea recuperării.


Cine este dependent de alcool?



Este dependent de alcool cel care consumă alcool în mod repetat și nu se poate opri din consum fără a suferi stări fizice sau psihice neplăcute.Efectele alcoolismului asupra organismuluiSeneca descria alcoolismul ca fiind nebunie liber consimțită care permite să iasă la iveală orice slăbiciune. Beția se transformă în cruzime aproape nemijlocit, căci sănătatea minții se degradează, iar cel atins de beție devine dezinteresat, indiferent și superficial. Prezentăm aici unele dintre efectele alcoolismului asupra organismului:

I. Alcoolul acționează în organism ca factor de stres: crește tensiunea arterială, sunt eliberate în sânge mai multe substanțe ca: lipide, zaharuri, cortizon.

II. Organismul folosește energie pentru înlăturarea alcoolului din organism, energie care ar fi fost necesară pentru buna lor funcționare. Metabolizarea alcoolului la nivelul ficatului, "fură" 80% din oxigenul necesar funcționării acestui organ. Astfel alcoolul devine un "parazit metabolic". Celulele cardiace și cele nervoase au cel mai ridicat consum de oxigen și suferă cel mai mult sub influența alcoolului.

III. Abuzul de alcool, consumul matinal "pe stomacul gol", duce la malnutriție. Organismul este lipsit de proteine, substanțe minerale și vitamine. Pe langă reducerea aportului acestor elemente importante din hrană, excesul de etanol are ca efect reducerea progresivă a capacității intestinului subțire de a reabsorbi substanțe importante ca: vitamina B1, acidul folic, iar mai târziu sodiu și apă.

IV. Produșii de înaltă toxicitate rezultați din descompunerea alcoolului (de ex. acetaldehida) afectează celulele nervoase. Incapacitatea progresivă a intestinului subțire de a absorbi substanțe vitale bunei funcționări a organismului (vitamine în special A și C, săruri minerale), cauzează în timp tulburări nervoase și tulburări cu origine somatică. Pierderea calciului, a fosfaților și a vitaminei D ca urmare a consumului de alcool, duce la pierderea masei osoase și la creșterea pericolului de fracturare. Inflamațiile mucoaselor gastrice și duodenale, precum și fisurile la nivelul inferior al esofagului duc la sîngerări grave.

Consumul permanent de alcool crește de zece ori mai mult riscul de îmbolnavire de cancer esofagian .Sub incidența suferinței intră și mușchiul cardiac. Îmbolnăvirea acestui mușchi se numește cardiomiopatie. De patru ori mai mulți alcoolici mor din cauza tulburărilor cardiace decât de ciroză.

15 comentarii:

Anonim spunea...

Tinerii din ziua de zi consuma alcool din curiozitate, din teribilism sau pentru a se integra intr-un grup. Oricare din motive nu este destul de serios pentru a-ti pune sanatatea in pericol. De asemenea, adultii care obisnuiesc sa consume bautura in cadrul iesirilor in oras ofera adolescentilor un exemplu nu tocmai bun, creand impresia ca alcoolul este inofensiv si te duce la dependenta sau este conoscut ca un leac impotriva problemelor familiare sau de orice fel.

ursu cristina( B) spunea...

Placerea tinerilor in a consuma bauturi alcoolice, tutun,droguri ii poate transforma in monstrii viitorului. O betie omoara sute de neuroni, capacitatea unui tanar de a se concentra si de a memora se diminuiaza de la un pahar la altul.
E semnalabil acest fapt, dar mai rau e ca adolscentii din ziua de azi nu stiu sa-si aleaga prietenii, astfel aceasta "fitza" persista.

valentin spunea...

Problema alcoolului si fumatului in secolul vitezei a devenit un factor tolerat care nu mai prezinta nici un interes nici din partea autoritatilor, in sensul cautarii de mijloace pentru stomparea extinderii fenomenului la tineri, nu doar spre adolescenti cat si spre copii de 7-8 ani!!!! nici din partea mass-media care e orientata spre circ electoral si scandaluri de coruptie, sex etc.
O alta problema deosebit de importanta pe care nimeni nu o constientizeaza este faptul ca tara noastra nu mai este doar un punct de trecere a drogurilor spre occident ci a devenit un punct de desfacere a acestora care continua sa se extinda.
Principalii clienti sunt tinerii studenti si liceeni. Ganditi-va ca de la a incerca in club o doza si pana la a fi dependent nu e decat un pas foarte marunt care il faci fara sa constientizi.

In speranta ca vor fi citite si intelese aceste randuri (blogul) de cati mai multi tineri tin sa precizez ca este laudabila initiativa, felicitari!!!!!!

Anonim spunea...

Oricare ar fi motivele pentru care tinerii consuma alcool, fumeaza sau consuma droguri nu sunt cu siguranta motive cu temei, cel putin nu unul intemeiat.......asa ca ceva din tot ce se face in zilele noastre..campanii,exemplele altora care au trait astfel de experiente ar trebui sa le dea de gandit..........

estella spunea...

cunosc persoane dependente si atata timp cat nu au pe cineva sa le sprijine le e foarte greu sa renunte sau macar sa constientizeze ca au devenit victimele unor vicii. unele nu realizeaza ca sunt dependente, nu vor sa recunoasca, sau atunci cand sunt invinuite chiar incep sa nege. iar aceste negari fac si mai dificil procesul de renuntare.

Anonim spunea...

Tinerii din ziua de azi nu constientizeaza ca isi pun sanatatea in pericol consumand alcool.Oricare ar fi motivul care ii determina sa cosume alcool, nu este destul de serios pentru a-si pune sanatatea in pericol.Placerea tinerilor in a consuma bauturi alcoolice, tutun,droguri ii poate transforma in monstrii viitorului.

mia spunea...

Este foarte trist ca din ce in ce mai multe persoane au devenit dependente de alcool, de tutun, de droguri... poate si de altelele.Dar mai trist este faptul ca unii nici nu stiu din ce motive s-au apucat sau poate chiar din dorinta de a fi acceptat intr-u grup sau pentru a parea mai "cool". Si asa se trezesc ca au intrat intr-o alta lume si ca sunt foarte departe de ceea ce au fost si de sensul pronumelui "eu".

sebyk_niky spunea...

toate viciile astea sunt niste rahaturi...pentru ca pe viitor ne vor face foarte mult rau...numai k acuma noi nu ne dam seama....

carmen&alexu spunea...

Cred ca orice lucru dus la extreme va constitui pe viitor un viciu. Nu stiu daca ne lasam inselati de acestea datorita unui teribilism sau pur si simplu dorim sa parem ceea ce nu suntem, dar ce e mai grav e ca ne afecteaza pe termen lung. Daca perioada de "teribilism" trece, consecintele acestor vicii nu cred ca trec atat te repede. Suntem tineri si trebuie sa ne bucuram de viata, nu sa ne batem joc de ea!!! TRAITI-VA VIATA PENTRU VOI!

estella spunea...

cei care consuma alcool sau care fumeaza nu stiu ce riscuri presupun aceste vicii. este foarte interesanta ideea de a realiza un blog pe aceasta tema.felicitari!

Danutza spunea...

Desi aceste vicii sunt foarte daunatoare si unele persoane sunt constiente de acest lucru, multii nu doresc sa iasa din acest cerc vicios sau pur si simplu nu au destula vointa.

Anonim spunea...

as vrea sa discut pe tema alcoolului sunt o persoana disperata nu reusesc sa renunt la alcool mi se pare ca sunt o persoana mult mai distractiva daca consum alcool. Totul din cauza emotiilor excesive, stresului, dependenta s-a instalat in timp, cei din jur nu inteleg ca unele persoane nu se pot abtine, nu cred ca e numai o chestie de vointa, la un moment dat nu mai poti apela la vointa. Uite de tigari m-am lasat usor...MI-E GROAZA, MA GANDESC SA NU FIE CEVA PREDESTINAT PENTRU CA AM AVUT TENDINTA SA BEAU DE LA 7 ANI DINTR-O GRESEALA (AM GASIT UN PAHAR DE VIN PE MASA SI L-AM CONSUMAT TOT, APROAPE INTRASEM IN COMA)...MOMENTAN SUNT O PERSOANA DEPENDENTA DE BERE, CUM S-O INLOCUIESC???E DELICIOASA !!!!!

ALEXANDRA spunea...

dragilor,sa consumi alcool nu este o idee buna. de ce? poi probabil ati auzit ca multi mor din cauza cirozei. ciroza este o boala mortala.... sinteti tineri si daca vreti sa traiti mai mult NU CONSUMATI DROGURI[ALCOOL,TUTUN SI HEROINA]!

Anonim spunea...

nu reusesc am incercat de nenumarate ori

oberonibarra spunea...

Casino near me - Mapyro
Casino in Waze, Waze fellow drivers, see 충청북도 출장샵 road 안동 출장샵 conditions and traffic updates. 아산 출장안마 Realtime driving directions 제주도 출장안마 to Casino of Waze, 목포 출장샵 Waze fellow drivers, see road conditions